Cristian Cioacă a fost condamnat în dosarul de infracțiuni informatice

Cristian Cioacă a fost condamnat în dosarul de infracțiuni informatice
Publicat: 25/04/2014, 18:41
Actualizat: 05/02/2019, 07:03

Magistrații Judecătoriei Brașov i-au condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pe polițistul Cristian Cioacă și pe hackerul Adrian Nițu, în dosarul de infracțiuni informatice, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La pronunțarea sentinței a fost prezentă doar avocata familiei Ghinescu, Crina Radu, care a declarat apel la decizia instanței.

Avocata a spus că nu i se pare corectă condamnarea cu suspendare, „având în vedere gravitatea faptei” și faptul că i s-au adus prejudicii de imagine avocatei Elodia Ghinescu.

La termenul din 2 aprilie, avocata Crina Radu solicitase ca Adrian Nițu și Cristian Cioacă să primească pedepse la închisoare cu executare, pentru că au accesat fără drept adresa de e-mail a avocatei Elodia Ghinescu, în timp ce avocata apărării a cerut achitarea celor doi. Judecătoria Brașov a rămas atunci în pronunțare.

Curtea de Apel Brașov a casat, în luna martie 2013, sentința prin care polițistul fusese achitat în dosarul de infracțiuni informatice și a trimis dosarul spre rejudecare, aceasta fiind a doua oară când cazul este returnat Judecătoriei Brașov.

Cioacă a fost achitat, în 6 aprilie 2012, în dosarul în care a fost judecat pentru violarea corespondenței prin e-mail a fostei sale soții, avocata Elodia Ghinescu, conform unei decizii a Judecătoriei Brașov, după rejudecarea dosarului. Decizia a fost atacată cu recurs de avocata familiei Ghinescu, dar și de DIICOT Brașov și Parchetul instanței supreme. Curtea de Apel Brașov a admis recursurile și a casat sentința, iar dosarul s-a întors la Judecătorie. Inițial, dosarul de violare a corespondenței electronice a Elodiei Ghinescu a fost trimis spre rejudecare la Judecătoria Brașov, în aprilie 2011, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, după ce a casat sentința Curții de Apel Brașov, care îl condamnase pe Cioacă, în 27 septembrie 2010, la trei ani de închisoare cu suspendare.

La sfârșitul lunii februarie, Cristian Cioacă a ieșit din Penitenciarul Colibași, după ce Curtea de Apel Pitești a decis înlocuirea arestării preventive cu măsura controlului judiciar, decizia fiind executorie, însă nu și definitivă. Ulterior, Cioacă și-a reluat activitatea de polițist, el fiind încadrat la Serviciul Logistic al Inspectoratului de Poliție Județean Argeș.

Cristian Cioacă s-a aflat în arest din 5 decembrie 2012, iar la sfârșitul lui ianuarie 2013 el a fost transferat la Penitenciarul Colibași.

El a fost trimis în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru omor calificat și profanare de morminte, el fiind acuzat că și-a ucis soția, avocata Elodia Ghinescu, în august 2007.

În 2 iulie 2013, Cioacă a fost condamnat de Tribunalul Argeș la 21 de ani de închisoare pentru omor calificat și la doi ani de închisoare pentru profanare de morminte, urmând să execute, dacă decizia rămâne definitivă, 22 de ani de detenție. Sentința instanței de fond a fost atacată cu apel de toate părțile implicate, respectiv de Cristian Cioacă, de mama și fratele Elodiei Ghinescu, în calitate de părți civile în dosar, și de procurori.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...